acolo timpul
învățase să stea
aștepta după oameni
până când se hotărau ei
să iubească
să muncească
să uite
îl educaseră încetul cu încetul
la început cu vorba bună
apoi cu palma – cum se face
durase o vreme e drept
dar până la urmă
eforturile n-au fost în zadar
să-i fi văzut cum așteptau liniștiți
câte o eternitate
până să-și părăsească nevestele
sau până să le spună că le iubesc
fără grija că vreunul din ei
ar putea pur și simplu să moară
peste o secundă – sau mâine
acolo
punctul era doar o legendă
se vorbea despre sfârșit
ca despre Dumnezeu
auziseră cu toții povești
dar nimeni nu mai credea cu adevărat
că există.
poeziilaprimamână 