despre lungimile noului val.

acolo timpul
învățase să stea
aștepta după oameni
până când se hotărau ei
să iubească
să muncească
să uite
îl educaseră încetul cu încetul
la început cu vorba bună
apoi cu palma – cum se face
durase o vreme e drept
dar până la urmă
eforturile n-au fost în zadar
să-i fi văzut cum așteptau liniștiți
câte o eternitate
până să-și părăsească nevestele
sau până să le spună că le iubesc
fără grija că vreunul din ei
ar putea pur și simplu să moară
peste o secundă – sau mâine

acolo
punctul era doar o legendă

se vorbea despre sfârșit
ca despre Dumnezeu

auziseră cu toții povești
dar nimeni nu mai credea cu adevărat
că există.

dicteu matinal (2016 pop)

e limpede
ca lumina zilei
ea iubește cu frică
dar iubește mai tare
el e complet depășit
de situație
dragostea lor
se consumă în liniște
și-n boabe de rouă
a fost o vreme
când ea spera la mai bine
el n-a avut timp
pentru așa ceva
ea nu mai speră nimic
trăiește puțin întristată
de lume
el speră la tot
dar își simte căderea
atât de frumoși
dar atât de frumoși
sunt ei împreună
încât dacă-i vezi
trosnește sufletul-n tine
ca o creangă uscată
călcată-n picioare
de un Dumnezeu surd
la durerile lumii
strângerea lor în brațe
e aproape stâlcire
și buzele ei aproape prăbușite
– victime colaterale
ale unei iubiri violente
n-ai ce să-nțelegi
din această poemă
dacă niciodată
dar niciodată
n-ai simțit cum te-ai putea topi
în asfalt
cum te-ai putea
rupe de la mijloc în două
doar ca să ai
ceva ce știi că nu poți avea niciodată
o dată de mult
am iubit în același fel
dureros și nedrept
mi-a trecut între timp
am ales spinosul drum al devenirii
martori ai trecutului
mi-au rămas doar cearcănele adânci
o dată am băut două luni în șir
pentru o femeie
și eram mândru de dragostea mea
acum beau rar
și trăiesc cum se cuvine.

între timp
am cumpărat normalitate
la suprapreț.

terminați cu prostiile

nimeni
nu se gândește seara
când pune capul
pe pernă
că e cel mai bun
încetați cu tâmpeniile
sau dacă cineva o face
sigur nu este
și cu asta basta

asta nu mă-mpiedică totuși
să-mi reamintesc în mod constant
că am dreptul la geniu
așa cum au toți cei 
care s-au născut ca și mine
pe pământul acesta
în firea acestor lucruri

am dreptul la TOT, acum
în mod absolut și iremediabil:
dragoste, sens, fericire,
succes, împlinire spirituală,
vilă la țară în loc liniștit
cu pomi și piscină,
mașină mare cu tracțiune
pe spate, femeie frumoasă,
revelații emoționale,
căutări sufletești,
dragostea și aprecierea
semenilor, beri reci în frigider,
vulnerabilități creatoare,
șansa la empatie,
etc. etc. etc.

mi se cuvine TOT
pentru că m-am născut,trăiesc
și lucrez întru devenirea-mi
– nu poate să-mi ceară
socoteală nici măcar Dumnezeu

viața adevărată
viața esențială
viața cosmică dacă vreți
este,
în limita
unui bun simț ancestral
care trebuie că
ne stăpânește pe toți
dar de care puțini ascultăm
(oare Acesta să fie
de fapt elementul divin?)
viața este, deci,
în limitele bunului simț ancestral,
– amorală

terminați
cu prostiile.

aberație pertinentă

sunt aproape obez
și aproape nesupus
mai am uite atâtica
până să fiu un om liber
am un pedometru microscopic
pe care-l pornesc
de fiecare dată
când o iau la pas
prin mine însumi
10756
într-o jumătate de zi
și tot mai am o grămadă
până să-mi dau de capăt

mâine voi renunța la frică
îmi voi îmbrățișa renunțarea
și imediat ce-mi termin
de mângâiat îmbrățișarea
voi dormi alături de mângâierea mea
pe un pat de pedale de bicicletă

viața e ca un selfie-stick:
variabilă ca lungime
———
poza-mi-aș circumvoluțiunile

kankan

despre
renunțarea la mit
am mai scris
într-un rând
și-ntr-un
gând totodată
tot o dată
de mult – când
mă bântuia ideea
c-aș putea vreodată
să fiu exact
ceea ce sunt
fără pretenții
și mai ales
fără inhibiții
între timp
mi-a trecut
și m-am apucat
conștiincios
să-mi fac și eu
ca toată lumea
statuie.