2că

unde mi te-ai dus Doică
Doică, Maica mea cea dintâi
pe unde te-au purtat pașii nemuririi
ieri mi-a zburat ca prin vis
un porumbel
ca o piatră dintr-o praștie
mânuită de Dumnezeul-Copil
mi-a zburat ca prin vis
un porumbel
și m-am gândit că poate erai tu
Doică, Maica mea cea dintâi
Doică – m-am ținut de cuvânt
am ajuns ce-am promis
și nu mă opresc aici nicidecum
am organ pentru mărire
și sunt dintre aceia care vor primi tot
doar ca să-și dea seama că nu în tot
e fericirea ci în puțin
voi avea apoi discrusul de stânga
al celor mai bogați capitaliști
și voi îndemna lumea la pace, dragoste și simplitate
din mijlocul patului meu cu saltea
cusută cu fir de aur
Doică, așa cum am promis
am ajuns cineva și voi continua
să ajung cineva și mai mare
și mai mare și mai mare și mai mare
ajungă-ți Doică – lasă-mă să respir
să mă odihnesc – să iau o pauză de la
propria mea devenire – Doică
cine sunt și de ce fac așa
DOICĂ!? Doică de ce nu-mi răspunzi
de ce strig singur aici
în această parcare subterană
așteptând să răsară soarele
care soare, care parcare, care strigăt
Doică, oare sunt? Dar oare tu ai fost Doică?
Aoleu. Doică? A fi sau a nu fi?
Fi-mi-ar devenirea de râs, Doică.
Te-am iubit. Și te voi iubi.
Până la finalul finalurilor.

Anunțuri

parampampam

de ce vorbesc doamne toți de parc-ar avea capete îngerești de parcă toți sunt carne din carnea ta și pielea lor albă n-a văzut niciodată nămol de la lacu sărat de ce vorbesc doamne toți din butoiul cu moralitate și mai ales de unde au ei doamne rahat
să arunce cu el din butoiul acela doamne mărturisesc ție că mi-e tare silă de vremurile astea de tranziție între două paradigme și-mi doresc doamne să se termine sau dacă mai durează să trăiesc o vreme în pădure departe de toți oamenii ăștia morali îngeri doamne îngeri pe care tu i-ai făcut iartă-mi mie patetismele doamne și poezia submediocră dar dacă scriu proză doamne o să mă ia în serios și-o să mă comenteze și-o să mă pună la zid așa gândurile astea îmbrăcate în poezii trec prin online ca un costum nereușit la o mare petrecere de holloween  vor zice toți indulgenți ei așa e el are nebunia lui și gata mâine de la capăt iar vor împroșca cu căcat doamne din butoiul lor cu moralitate îngeri doamne îngeri cum i-ai crescut așa îi ai

ce face oare?

amintiri și entuziasme
viața ca o serie de spasme
apoi un pahar de rosé
melodiile vechi ale lui Grasu´
cincizeci de Ouzo și somn
mâine dimineață o altă zi
la tăți ni-i grieu uăi Huțane
am visat că mă striga un bunic
un bătrân, un individ fără chip
la tăți ni-i grieu uăi Huțane
dac-aș fi putut m-aș fi făcut B.U.G. Mafia
dar pe vremea mea nu existau facultăți pentru asta
erau doar majorate și speranța că vom găsi
libertatea și fericirea
ce te faci când pleci de acolo de undeva
și la urma urmelor
povestea ta nu e atât de tragică
și chiar dacă e, nu vei face paradă cu asta
pentru că tu nu ești un caz social
ci un artist în toată regula
cu aspirații și crezuri profesionale
amintiri și entuziasme
viața ca o serie de spasme
spre loc luminat, spre loc cu verdeață

punctiform ca o urmă

sunt fete bune toate
lumina lor se stinge, da,
întru convenție socială
dar sunt fete bune toate
o dată o pereche de brațe albe
a doua oară o pereche de brațe
a treia oară nicio pereche de brațe
acum o altă pereche de brațe
și timpul trece, iarba crește
toate perechile de brațe
se răcesc și-și pierd strânsoarea
a venit toamna, acoperă-mi mâinile
cu ceva – cu o pereche de mănuși
din fibră de sticlă și eu am fost fericit
priviți-mă bine – și eu am fost fericit
zile fără durere, fără întristare sau suspin
băăă poetule, fi-ți-ar țărâna de râs
o dată o pereche de ochi
acum niște amărâte de bile de sticlă
depozitari ai nimicului
băăă poetule, fi-ți-ar țărâna ușoară

alt dicteu automat

ar trebui să fiu
foarte beat ca să scriu bine
asta e drama
iată-mă treaz
încercând să mă-ntrec
cu varianta mea sublimă
atinsă de geniu
uite-mă zvârcolindu-mă aici
pe tastatura asta albă
parcă făcută din fildeș de elefant
tastatură scumpă de altfel
pentru că îmi permit
și pentru că pot
rostogolindu-mă la vale
din vârful acestui turn de fildeș
în care am fost închis
fară să-mi propun măcar
să se întâmple
dorul de mizeria mea
de mica mea mizerie
în care era cald și bine
și nimeni nu-mi punea întrebări incomode
să scriu fără să mă uit
în față în stânga în dreapta
nebun doar de la nord nord vest
doamne isuse hristoase
(ăsta e noul meu tic verbal)
dă-mi putere să îndur
sunt zeul dicteului automat
nimeni nu-mă-ntrece
mi se-nghesuie cuvintele
în buricele degetelor
mai ceva ca dunărea la vărsare
Dumnezeule mare
dă-mi putere să îndur

ha ha ham

foaie verde os de pește
cine-a pus cârciuma-n drum?

și dac-a pus-o
care a fost nemernicul
care ne-a dat conștiință
să nu intrăm în ea
când suma responsabilităților lumești
e mai mare decât pofta de petrecanie?

foaie verde os de pește-n gât
nu beau, nu fumez și
nu mănânc gras

Dumnezeu știe când am ajuns atât de aseptic
dar Dumnezeu știe atâtea
că i-ar lua ceva să-și amintească tocmai asta

iar dicteu

ascult pe repeat melodia asta
cu grasa care are probleme
ce grasă cu suflet
cum cântă și crede ce cântă
fericiți cei ce cred
căci a lor vor fi toate împărățiile

sătul până peste cap
de poezia mea mediocră
dar folosindu-mă de ea ca de-o târfă
atât cât să-mi descarc frustrările
din când în când – o dată la lună

în mijlocul acestui vârtej infect de-ntrebări
ce e bine și ce e rău
ce e corect și ce nu
nedorindu-mi nici măcar un pic
să am dreptate
necăutând cu niciun chip adevărul
ci doar odihna și fericirea veșnică
neacceptând că ne-am născut ca să ne fie greu
nevrând altceva decât liniște
capul limpede al omului care are o singură viață
și trebuie să-și dea voie cu orice preț
să o trăiască conform propriilor credințe
mai presus de orice – liber în mod absolut

te mănâncă să pronunți utopie
dar te sfătuiesc să-ți ții gura
fiindcă am o armată de pescăruși
pe care pot să-i sun la orice oră din zi și din noapte
și să-i trimit să guste din tine
cu ciocurile lor îndoite la capete

Dumnezeule ce grasă cu suflet